Depozitie - Simona Moldovanu

Depozant: Simona MOLDOVANU

ACORDAREA SPATIILOR SI A FACILITATILOR PENTRU ACTIVITATEA SINDICALĂ ESTE IMPUSA DE LEGISLAŢIA INTERNAŢIONALĂ, NU SI DE LEGEA DIALOGULUI SOCIAL

MOLDOVANU SIMONA, PROFESOARĂ, COLEGIUL TEHNIC DE TURISM ŞI ALIMENTAŢIE „DUMITRU MOŢOC” GALAŢI, LIDER DE SINDICAT

Doamnelor, domnişoarelor şi domnilor

Una din încălcările regulilor democraţiei şi a obstrucţionării activităţii sindicatelor prin Legea dialogului social este şi prevederea potrivit căreia sindicatele pot primi prin negociere, prin contractul colectiv de muncă, spaţii şi facilităţi necesare desfăşurării activităţii sindicale.

Astfel, art. 22 alin. (1) din Legea dialogului social prevede:

„Organizaţia sindicală poate dobândi, în condiţiile prevăzute de lege, cu titlu gratuit sau oneros, orice fel de bunuri mobile şi imobile necesare realizării scopului pentru care a fost înfiinţată”.

Iarăşi, ca şi în alte articole ale acestei legi este folosit acest „poate”, „poate dobândi în condiţiile legii”. Dar care sunt condiţiile legii? Acestea sunt enumerate în acelaşi articol de lege (22) la alin. următor (2) care prevede:

„Organizaţiile sindicale reprezentative, în condiţiile legii, pot negocia prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate punerea la dispoziţie a spaţiilor şi facilităţilor necesare desfăşurării activităţii sindicale”.

Să analizăm aceste prevederi pe sintagme:

1) Numai „organizaţiile sindicatele reprezentative” pot negocia spaţii şi facilităţi. Având în vedere că, în condiţiile prezentei legi, numai sindicatul din unitate care are ca membri peste 50%+1 din numărul salariaţilor este considerat reprezentativ, un singur sindicat poate dobândi sediu şi facilităţi. Dar dacă în unitate sunt două sau 3 sindicate şi nici unul nu are peste 50%+1 din numărul salariaţilor? Evident, nici unul nu va primi sediu. Legea exclude pluralismul sindical şi îi sancţionează pe sindicalişti pentru că nu s-au încolonat în acelaşi sindicat.

2) Al II-lea concept: „pot negocia spaţii şi facilităţi prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate”. Deci, conform acestei legi, preocuparea centrală a sindicatului reprezentativ nu trebuie să fie negocierea drepturilor salariale şi profesionale ale membrilor ci negocierea propriilor interese: spaţiu şi facilităţi. Pentru că, dacă nu ai spaţiu şi facilităţi nu poţi fiinţa ca sindicat nici daca eşti reprezentativ şi deci aceste nevoi devin primordiale. Angajatorul poate folosi acordarea spaţiului şi a facilităţilor pentru constrângere în ceeace priveşte cererile cu caracter salarial şi profesional. Când sindicatul devine mai ferm în legătură cu acordarea drepturilor salariale şi profesionale, angajatorul se poate folosi de acest „poate acorda” pentru a retrage şi spaţiul şi facilităţile. Şi atunci, sindicatul este redus la tăcere. Pentru a completa acest tablou a subordonării sindicatelor faţă de patronate, trebuie să arătăm că legea nu prevede nici o sancţiune în cazul în care angajatorul nu acordă spaţii şi facilităţi sindicatelor. Vechea lege a sindicatelor prevedea sancţiuni cu amendă sau închisoare. Legea dialogului social prevede doar facilităţi teoretice şi iluzorii. Ori, un principiu fundamental al legiferării este acela ca prevederile să aibă caracter concret şi efectiv, principiu încălcat atunci când a fost formulat art. 22 din această lege.

Art. 22 din Legea dialogului social încalcă şi prevederile convenţiilor internaţionale. Asfel, Convenţia nr. 135/1971 privind protecţia reprezentanţilor lucrătorilor în întreprinderi şi înlesnirile ce se acordă acestora adoptată de Conferinţa generală a Organizaţiei Internaţionale a Muncii, convocată la Geneva de către Consiliul de Administraţie al Biroului Internaţional al Muncii, si întrunită la 2 iunie 1971, în cea de a 56-a sesiune a sa, la art. 2 prevede:

„In intreprinderi trebuie sa se acorde inlesniri reprezentantilor lucratorilor, pentru a putea sa-si indeplineasca repede si eficace functiile lor”.

Prin urmare, Legea dialogului social nu asigură cadrul şi condiţiile de realizare a activităţii sindicatelor pentru apărarea drepturilor salariale şi profesionale ale salariaţilor. Se impune modificarea ei în sensul de a obliga angajatorul să acorde spaţiu şi facilităţi pentru desfăşurarea activităţii tuturor sindicatelor constituite legal.

Legea fiind declarată constituţională, iniţiativa de modificare a ei o poate avea doar parlamentarii. Dacă parlamentarii actualei opoziţii nu vor iniţia un proiect de lege de modificare a Legii dialogului social, sugerez organizatorilor prezentei acţiuni să denunţe Legea la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Semnătura:

Depozitie - Oana Damian

Depozant: Oana DAMIAN

Ţinta Legii dialogului social: sindicatele din învăţământul preuniversitar

Oana DAMIAN, institutor, Colegiul Naţional „Al. Ioan Cuza” Galaţi, licenţiată în ştiinţe juridice

04.12.2011

Pentru a-mi justifica titlul acestei depoziţii pornesc de la următoarele stări de fapt:

1) Legea dialogului social a fost promovată prin asumarea răspunderii guvernului şi a fost promulgată la puţin timp după promulgarea Legii Educaţiei Naţionale.

2) Legea Educaţiei Naţionale aduce ca principală noutate pentru învăţământul preuniversitar de stat schimbarea angajatorului de la instituţia Inspectoratului Şcolar Judeţean/de sector la instituţia şcolară.

3) Sindicatele din învăţământul preuniversitar erau printre cele mai mari şi mai puternice, cu mii de membri, organizate la nivel judeţean sau tertorial.

4) În perioada 2006-2010, sindicatele din învăţământul preuniversitar au câştigat zeci de mii de procese cu statul ca urmare a nerespectării unor prevederi legale, a neaplicării Legii nr. 221/2008, a nerespectării contractelor colective de muncă.

5) Ca urmare a proceselor câştigate, datoria statului faţă de salariaţii din învăţământul preuniversitar de stat, acumulată în timp se ridică la sume uriaşe care depăşesc 1,2% din P.I.B.

„Vinovatul” pentru acumularea acestei imense datorii către o categorie importantă a populaţiei active trebuia exterminat, vinovatul fiind, bineînţeles sindicatele din învăţământul preuniversitar de stat.

„Arma” pentru exterminare este Legea dialogului social.

„Masacrul sindicatelor din învăţământul preuniversitar de stat se face chiar la începutul legii, cu art. 3 alin. (2) care prevede:

„Pentru constituirea unui sindicat este necesar un număr de 15 angajaţi din aceeaşi unitate”. Din aceeaşi unitate – subliniez.

Legea sindicatelor din 2003 (Legea nr. 54/2003) nu avea o astfel de prevedere. Sindicatele primare se puteau organiza chiar şi la nivel naţional aşa cum este în orice ţară democratică, singura condiţie fiind apartenenţa la aceeaşi profesiune sau ocupaţie ceea ce este firesc.

Prin aplicarea Legii dialogului social ar urma ca sindicatele din învăţământ, faţă de câteva mii de membri cât aveau până acum, să-şi reducă efectivele la 15-80 de membri. Un asemenea sindicat, cu până la 100 de membri nu ar mai avea puterea financiară de a-şi apăra membrii în justiţie. Ori, aici a fost durerea cea mai mare a guvernului care şi-a asumat Legea dialogului social sustrăgând-o dezbaterii din parlament.

Dar art. 3 alin. (2) din Legea dialogului social încalcă flagrant art. 40 alin. (1) din Constituţia României care prevede:

„Cetăţenii se pot asocia Liber în partide politice, în sindicate, în patronate şi în alte forme de asociere.”

Se încalcă şi art. 214 alin. (1) din Codul muncii care prevede:

„Sindicatele, federaţiile şi confederaţiile sindicale, denumite în continuare organizaţii sindicale, sunt constituite de către salariaţi pe baza dreptului de liberă asociere.

Deci, legislaţia românească, alta decât Legea dialogului social, nu prevede nici un fel de îngrădire cu privire la asocierea în sindicate.

Legislaţia internaţională este şi mai tranşantă.

Convenţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii (Nr. 87/1948) privind libertatea sindicală şi protecţia dreptului sindical adoptată de Conferinţa generală a OIM, convocată la San Francisco de către Consiliul de administraţie al Biroului internaţional al muncii care s-a reunit la 17 iunie 1948, în cea de a 31-a sesiune, semnată şi de România, la art. 2 prevede:

„Muncitorii si patronii, fara nici o deosebire , au dreptul, fara autorizatie prealabila, sa constituie organizatii la alegerea lor, precum si sa se afilieze acestor organizatii , cu singura conditie de a se conforma statutelor acestora din urma.”

Deci, muncitorii au dreptul să constituie organizaţii sindicale la alegea lor. Deci fara nici un amestec, fără nici o condiţionare.

Convenţia Europeană a Drepturilor Omului - Convenţia pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale amendată de Protocolul nr. 11 însoţită de Protocolul Adiţional şi de protocoalele nr. 4,6 şi 7, la art. 11 prevede:

„ 1. Orice persoana are dreptul la libertatea de intrunire pasnica si la libertatea de asociere, inclusiv dreptul de a constitui cu altii sindicate si de a se afilia la sindicate pentru apararea intereselor sale.

2. Exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul altor restringeri decit acelea care, prevazute de lege, constituie masuri necesare, intr-o societate democratica, pentru securitatea nationala, siguranta publica, apararea ordinii si prevenirea infractiunilor”.

Faţă de aceste prevederi, Legea dialogului social operează cu o restrângere referitoare la organizarea sindicatelor la un singur angajator. Afectează organizarea sindicatelor la mai mulţi angajatori „ securitatea nationala, siguranta publica, apararea ordinii si prevenirea infractiunilor”? Evident că Nu.

Prin urmare, Legea dialogului social NU asigură libertatea de organizare a sindicatelor, NU respectă convenţiile internaţionale la care România este parte, legislaţia ONU şi legislaţia europeană cu privire la organizarea şi functionarea sindicatelor.

În concluzie, Legea dialogului social trebuie adusă de urgenţă în consens cu legislaţia ONU şi cu legislatia comunitară prin promovarea unui proiect de lege care să o modifice. Dar cum această lege a fost declarată constituţională acest proiect de lege trebuie promovat de parlamentari. De către acei parlamentari care vor să aibă încrederea noastră la alegerile din 2012. Sindicatele trebuie să-i sensibilizeze în acest sens.

Semnătura

Depozitie - Olimpia Janosi

Depozant: Olimpia JANOȘI

Legea dialogului social nu asigură dialogul social ci îl face doar posibil

Olimpia JANOȘI, lider de sindicat, Colegiul Tehnic „Radu Negru” Galaţi,

04 DECEMBRIE 2011

Citind Legea dialogului social se constată trei lucruri:

1) dialogul social cu sindicatele este doar posibil;

2) dialogul social cu sindicatele nu este garantat;

3) dialogul social cu sindicatele este ciuntit şi sugrumat până la anulare.

Cu privire la prima constatare stă mărturie art. 30 alin. (1) din Legea dialogului social care prevede: „Angajatorul poate invita sindicatul reprezentativ la nivel de unitate să participe în consiliul de administraţie sau alt organ asimilat acestuia, inclusiv în cazul administraţiei publice, la discutarea problemelor de interes profesional, economic şi social”.

Acest „poate” din lege generează o reformulare foarte interesantă a articolului, opusă spiritului unui dialog social real: angajatorul poate să nu invite sindicatul reprezentativ la nivel de unitate să participe în consiliul de administraţie sau alt organ asimilat acestuia.

În acest spirit de evitare a dialogului social constatăm că legea nu prevede în mod firesc nici o sancţiune în cazul în care sindicatul reprezentativ nu este invitat la sedintele consiliului de administraţie. Deci, DIALOGUL SOCIAL NU ESTE GARANTAT.

Chiar si asa, lăsat dialogul social la discreţia angajatorului, legea prevede participarea la dialog a unui singur sindicat, cel care are ca membri peste 50%+1 din numărul salariaţilor.

Dar ce se întâmplă dacă în unitatea angajatoare sunt 2 sindicate care au, fiecare, câte 50% din numărul angajaţilor? Evident că la dialogul social nu participă nici unul dintre sindicate, potrivit art. 51 alin. (1) lit. C din Legea dialogului social care prevede:

Sunt reprezentative la nivel de unitate organizaţiile sindicale care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:

„a) au statut legal de sindicat;

b) au independenţă organizatorică şi patrimonială;

c) numărul de membri ai sindicatului reprezintă cel puţin jumătate plus unu din numărul angajaţilor unităţii”.

Cu acest din urmă exemplu argumentăm şi faptul că dialogul social este ciuntit până la sugrumare si anulare dar şi faptul că se încalcă unul din principiile fundamentale ale democraţiei: pluralismul, în acest caz pluralismul sindical.

Se încalcă evident art. 6, alin. (2) din Codul muncii care prevede:

“Tuturor salariaţilor care presteaza o muncă le sunt recunoscute dreptul la negocieri colective, dreptul la protecţia datelor cu caracter personal, precum si dreptul la protecţie împotriva concedierilor nelegale” .

Se încalcă şi dreptul prevăzut de art. 39 alin. (1) litera k) din Codul muncii, respectiv dreptul salariaţilor la negociere colectivă.

Faţă de astfel de prevederi din Legea dialogului social ne este clar cum de şi-a permis şi ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, să nu dialogheze cu sindicatele care au pichetat mai milt de 3 săptămâni sediul Ministerului Educaţiei.

În concluzie, Legea dialogului social încalcă drepturile democratice în raporturile de muncă, încalcă, prin urmare, Constituţia României, nu asigură cadrul şi condiţiile de realizare a activităţii sindicatelor pentru apărarea drepturilor salariale şi profesionale ale salariaţilor, NU asigură un dialog social real între patronate-salariaţi-sindicate/ reprezentanţi ai salariaţilor, NU respectă convenţiile internaţionale la care România este parte, legislaţia ONU şi legislaţia europeană cu privire la organizarea şi functionarea sindicatelor, a raporturilor dintre patronate şi salariaţi.

Legea dialogului social trebuie modificată pentru a fi adusă la standardele democraţiei dar fiind totuşi o lege declarată constituţională trebuie determinaţi parlamentarii actualei opoziţii să promoveze o lege de modificare a acesteia.

O lege democratică a dialogului social trebuie să garanteze dialogul social şi nu numai doar să-l facă posibil.

Semnătura:

Depozitie - Mircea Enacolpol

Depozant: Mircea ENACOPOL

Legea dialogului social în contradicţie cu ea însăşi

Mircea ENACOPOL, lider de sindicat, Şcoala Gimnaziala nr. 7 „Constantin Brâncoveanu” Galaţi

03 DECEMBRIE 2011

Simate doamne şi domnişoare, stimaţi domni

Dacă citim cu atenţie Legea dialogului social constatăm că este plină de contrarietăţi care generează sau pot genera confuzii în aplicarea ei.

Nu am pretenţia că le-am descoperit pe toate iar pentru a mă încadra în spaţiul şi timpul acordat mă voi referi doar la o contradicţie referitoare la reprezentativitate.

Astfel, art. 28 alin. (1) din Legea dialogului social prevede:

„Organizaţiile sindicale apără drepturile membrilor lor, ce decurg din legislaţia muncii,statutele funcţionarilor publici, contractele colective de muncă şi contractele individuale de muncă, precum şi din acordurile privind raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici, în faţa instanţelor judecătoreşti, organelor de jurisdicţie, a altor instituţii sau autorităţi ale statului, prin apărători proprii sau aleşi”.

Dar, pentru a apăra drepturile membrilor lor, sindicatele trebuie să-i reprezinte pe aceştia în relaţiile cu patronatul şi instituţiile statului. Deci, sindicatele sunt prin definiţie reprezentative pentru un anumit număr de persoane care sunt membrii proprii.

Articolul 1 lit. t) din lege vine însă să atenţioneze că legea introduce anumite constrângeri:

Art. 1 lit. t) spune: „reprezentativitate – atribut al organizaţiilor sindicale sau patronale dobândit potrivit prevederilor prezentei legi, care conferă statutul de partener social abilitat să îşi reprezinte membrii în cadrul dialogului social instituţionalizat”.

Una din principale constrângeri este introdusă de art. 51 alin. (1) lit. C care prevede:

„Sunt reprezentative la nivel de unitate organizaţiile sindicale care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:

„a) au statut legal de sindicat;

b) au independenţă organizatorică şi patrimonială;

c) numărul de membri ai sindicatului reprezintă cel puţin jumătate plus unu din numărul angajaţilor unităţii”.

Deci, nu toate sindicatele pot fi reprezentative ci doar unul singur la nivel de unitate angajatoare.

Ce se întâmplă însă cu celelalte sindicate: mai sunt sau nu mai sunt reprezentative? Mai sunt pentru că îi reprezintă pe membrii săi, de exemplu, în litigiile de muncă unde „dialogul social” se produce în faţa instanţei de judecată, unde una din părţi este sindicatul ca reprezentant al salariaţilor iar cealaltă parte este reprezentantul angajatorului. Adică, nu ne putem spăla rufele murdare în unitate pentru că ne opreşte art. 51 alin. (1) lit. C dar ni le putem spăla într-o sedinţă publică a unei instanţe de judecată. Unde, şi angajatorul şi reprezentantul angajaţilor mai suportă şi cheltuieli de judecată. Nu ar fi mai bine ca dialogul social să se producă mai întâi în faţa consiliului de administraţie pentru a se evita eforturi şi cheltuieli inutile?

Să mai spunem şi despre faptul că un sindicat nereprezentativ în unitate datorită art. 51 alin. (1) lit. C dar afiliat la o federaţie sindicală reprezentativă participă totuşi la dialogul social specific de la nivelul Prefecturii şi ale organismelor descentralizate ale statului unde partenerul sindical de dialog este organizaţia sindicală ca federaţie.

Sunt sau nu sunt astfel de situaţii contradictorii? Sunt! Există contradicţie între art. 1 lit. t), art. 28 şi art. 51 alin. (1) lit. C din Legea dialogului social? Există!

Şi atunci, care e concluzia?

Legea dialogului social NU asigură un dialog social real între patronate-salariaţi-sindicate/ reprezentanţi ai salariaţilor.

Ce trebuie făcut? Legea trebuie corectată dar pentru că a fost declarată constituţională, iniţiativa legislativă de corectare a Legii dialogului social trebuie să fie promovată de parlamentarii care cred în valorile democraţiei.

În opinia subsemnatului, condiţia de recunoaştere a reprezentativităţii la nivel de angajator a unui sindicat trebuie limitată la 20% din numărul salariaţilor sau la apartenenţa la o federaţie sindicală reprezentativă.

Semnătura

Depozitie - Marin Oanea

Depozant: Marin OANEA

Reprezentativitatea sindicală îngrădită de Legea dialogului social.

Marin OANEA, lider de sindicat la Şcoala Gimnazială nr. 22 „Dimitrie Cantemir” Galaţi

02 decembrie 2011

Doamnelor, domnişoarelor şi domnilor,

Este fără niciun dubiu că Legea dialogului social a fost introdusă pentru a lovi necruţător în activitatea sindicatelor, în modalităţile prin care aceestea îi pot reprezenta pe membrii de sindicat şi le pot apăra drepturile salariale, profesionale, economice şi sociale.

În cele ce urmează voi veni cu câteva exemplificări pe care le consider pertinente şi concludente.

Art. 17 alin (1) lit. c) din Legea contractelor colective de muncă ( Legea nr. 130/1996, lege abrogată) prevede pentru dobândirea reprezentativităţii sindicatelor la nivel de unitate următoarele condiţii cumulative:

„- au statut legal de organizaţie sindicală;

-numărul de membri ai sindicatului reprezintă cel puţin o treime din numărul salariaţilor unităţii.”

Acest articol din Legea 130/1996 (abrogată) era întărit de art. 18 alin. (3) din aceeaşi lege care prevedea:

„Organizaţiile sindicale din unitate sunt reprezentative ......... şi dacă sunt afiliate la o organizaţie sindicală reprezentativă”.

Aceste prevederi din Legea nr. 130/1996 au fost înlocuite de art. 51 alin. (1) lit. C din Legea dialogului social care prevede:

Sunt reprezentative la nivel de unitate organizaţiile sindicale care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:

„a) au statut legal de sindicat;

b) au independenţă organizatorică şi patrimonială;

c) numărul de membri ai sindicatului reprezintă cel puţin jumătate plus unu din numărul angajaţilor unităţii”.

Este evident că Legea nr. 130/1996 respecta în mare măsură dreptul sindicatelor de a-i reprezenta pe proprii membri la negocierea contractelor colective de muncă. Atingerea procentului de 33,3% din numărul salariaţilor din unitate era facil de atins de sindicatele constituite legal mai ales în învăţământ şi în unităţile economice mici. Deasemenea, afilierea la o federaţie sindicală reprezentativă facilitata şi mai mult dobândirea reprezentativităţii.

Aceste prevederi privind dobândirea reprezentativităţii asigurau şi pluralismul sindical şi dreptul salariaţilor de a adera liber la un sindicat şi dreptul de a fi reprezentaţi fără discriminare în funcţie de sindicatul la care au aderat.

În opoziţie cu prevederile art. 17 alin (1) lit. c) din Legea nr. 130/1996, prevederile art. 51 alin. (1) lit. C din Legea dialogului social anulează reprezentativitatea sindicatelor care aveau între 33,33% şi 50% din numărul salariaţilor din unitate precum şi reprezentativitatea sindicatelor dobândită prin afiliere la o federaţie sindicală reprezentativă. Legea dialogului social prevede că numai o singură organizaţie sindicală poate dobândi reprezentativitatea la nivel de unitate anulând dreptul salariaţilor la reprezentare dacă fac parte dintr-o organizaţie sindicală care are chiar şi 50% din numărul salariaţilor din unitate.

Anularea reprezentativităţii dobândite prin afiliere la o federaţie sindicală reprezentativă generează şi situaţii aberante. Exemplific cu sindicatele afiliate la Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ. Aceasta federaţie cuprinde cca. 64% din numărul salariaţilor din învăţământ. Are, cum s-ar putea spune, reprezentativitate absolută la nivel de sector de activitate. Dar, potrivit Legii dialogului social, sindicatele componente cu mai puţin de 50%+1 din numărul de salariaţi ai unei unităţi angajatoare nu au reprezentativitate. Este aberantă situaţia, nu-i aşa?

Dar cum poate fi catalogat faptul că Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, conform prevederilor art. 51 alin. (1) lit. C din Legea dialogului social, nu este reprezentativă în nicio unitate şcolară considerată ca entitate angajatoare? Aberaţie ridicată la cel mai înalt grad, nu-i aşa?

Aşadar, prin art. 51 alin. (1) lit. C din Legea dialogului social, prin modul în care se reglementează obţinerea reprezentativităţii sindicale se generează discriminare, se încalcă art. 5 alin. (2) care prevede:

„Orice discriminare directa sau indirecta fata de un salariat, bazata pe criterii de sex, orientare sexuala, caracteristici genetice, varsta, apartenenta nationala, rasa, culoare, etnie, religie, optiune politica, origine sociala, handicap, situatie sau responsabilitate familiala, apartenenta ori activitate sindicala, este interzisa”.

Se încalcă şi art. 6 alin. (2) din Codul muncii care prevede:

„Tuturor salariatilor care presteaza o munca le sunt recunoscute dreptul la negocieri colective, dreptul la protectia datelor cu caracter personal, precum si dreptul la protectie impotriva concedierilor nelegale”.

Se încalcă art. 39 alin. (1) litera k din Codul muncii care prevede:

“(1) Salariatul are, in principal, urmatoarele drepturi:

k) dreptul la negociere colectiva si individuala”.

Se încalcă şi art. 2 alin. (1) din Convenţia nr. 135/1971 privind protecţia reprezentanţilor lucrătorilor în întreprinderi şi înlesnirile ce se acordă acestora adoptată de Conferinţa generală a Organizaţiei Internaţionale a Muncii, convocată la Geneva de către Consiliul de Administraţie al Biroului Internaţional al Muncii, si întrunită la 2 iunie 1971, în cea de a 56-a sesiune care prevede:

„ In intreprinderi trebuie sa se acorde inlesniri reprezentantilor lucratorilor, pentru a putea sa-si indeplineasca repede si eficace functiile lor”

Pentru eliminarea acestor anomalii, consider că trebuie iniţiate demersuri la parlamentari pentru a promova un proiect de lege pentru modificarea Legii dialogului social

Forma democratică şi în consens cu legislaţia naţională şi internaţională ar trebui să fie:

Sunt reprezentative la nivel de unitate sindicatele care:

- au statut legal de organizaţie sindicală;

- numărul de membri ai sindicatului reprezintă cel puţin o pătrime din numărul salariaţilor unităţii sau sunt afiliate la o federaţie sindicală reprezentativă.

Semnătura

Depozitie - Petre Lupu

Depozant: Petre LUPU

Dialogul social – un moft în relaţiile de muncă?

Petre LUPU, lider de sindicat, Şcoala de Arte şi Meserii „P.P. Neveanu” Galaţi

02 DECEMBRIE 2011

Sunt lider de sindicat intr-o instituţie şcolară. Numărul membrilor de sindicat din organizaţia pe care o conduc include 90% din numărul salariaţilor din unitate. Deci, organizaţia îndeplineşte condiţiile de reprezentativitate la nivel de unitate.

Legea dialogului social prevede la art. 30 alin. (1) următoarele: „Angajatorul poate invita sindicatul reprezentativ la nivel de unitate să participe în consiliul de administraţie sau alt organ asimilat acestuia, inclusiv în cazul administraţiei publice, la discutarea problemelor de interes profesional, economic şi social”

Din acest text mi-a atras atenţia şi mi-a ridicat semne de întrebare sintagma: „Angajatorul poate invita sindicatul reprezentativ.....”:

• când „poate” angajatorul să mă invite la şedinţele consiliului de administraţie sau a altui organ asimilat acestuia?
• când nu mai „poate” să mă invite la şedinţele consiliului de administraţie sau a altui organ asimilat acestuia?
• dacă angajatorul mă invită la şedinţele consiliului de administraţie sau a altui organ asimilat acestuia, când poate să mă invite afară din şedinţă ca pe un elev care nu este de acord cu recomandările profesorului?
• opiniile liderului de sindicat, punctele de vedere, poziţia faţă de modul în care trebuie soluţionată o problemă profesională, economică sau socială vor constitui repere reale pentru soluţia finală, pentru decizia la problema ridicată?
• ce imagine va avea liderul de sindicat în ochii propriilor membri dacă este invitat la şedinţele consiliului de administraţie?
• ce imagine va avea liderul de sindicat în ochii propriilor membri dacă NU ESTE invitat la şedinţele consiliului de administraţie?
• etc.

Am încercat, desigur, să-mi imaginez scenarii, să găsesc răspunsuri la întrebările de mai sus. Din păcate, scenariile şi răspunsurile nu sunt deloc plăcute nici pentru mine ca lider de sindicat, nici pentru salariaţii pe care ii reprezint.

Să presupunem că preşedintele Consiliului de administraţie, respectiv directorul, mă invită la şedinţele acestui organism de conducere colectivă. În şedinţă se discută despre un litigiu cu un salariat. Poziţia mea poate fi în favoarea salariatului în sensul că am constatat şi susţin că salariatului i s-a încălcat un drept. Bineînţeles că preşedintele Consiliului de administraţie, din orgoliu, va susţine în continuare că salariatului nu i s-a încălcat dreptul pretins. Voi insista. Preşedintele Consiliului de administraţie îşi va aminti că m-a invitat din bunăvoinţa lui pentru că legea nu-l obligă. Îşi va aminti că a interpretat şi că a aplicat în favoarea mea pe acel „poate”. În acest caz, dacă nu mă va invita „politicos” afară, la următoarea şedinţă nu mă va mai invita ca să nu-i mai creez probleme.

Desigur, există varianta să nu deranjez cu nimic şedinţele consiliului de administraţie. Există posibilitatea să fiu „curea de transmisie”, să preiau măsurile dure luate împotriva salariaţilor, să le răstălmăcesc şi să le prezint membrilor de sindicat aşa cum vrea preşedintele consiliului de administraţie, adică să fac din negru sau gri un fel de roz-bombon.

În acest caz voi fi, desigur agreat şi invitat mereu în şedinţele consiliului de administraţie. Dar ce vor înţelege membrii de sindicat care speră ca liderul să le reprezinte interesele?

Paradoxal, dar cel puţin pentru un anumit timp, membrii de sindicat îl vor dezavua pe liderul de sindicat neinvitat la şedinţele consiliului de administraţie dar bătăios şi îl vor susţine pe liderul de sindicat invitat la şedinţele consiliului de administraţie pentru că e o „curea de transmisie” utilă patronatului.

Într-o astfel de manieră de lucru cu patronatul se încalcă chiar art. 1 lit. W din Legea dialogului social care prevede că sindicatele apără drepturile şi promovează interesele profesionale, economice şi sociale ale angajaţilor în relaţia cu angajatorul şi NU interesele angajatorului în relaţia cu angajaţii.

Se încalcă şi art. 8 alin. (1) şi (2) din Codul muncii care prevede:

Art. 8

(1) Relatiile de munca se bazeaza pe principiul consensualitatii si al bunei-credinte.

(2) Pentru buna desfasurare a relatiilor de munca, participantii la raporturile de munca se vor informa si se vor consulta reciproc, in conditiile legii si ale contractelor colective de munca.

Prin urmare, art. 30 alin. (1) din Legea dialogului social are un caracter nedemocratic şi nelegal; Nu asigură un dialog social real între patronate-salariaţi-sindicate-reprezentanţi ai salariaţilor; NU respectă convenţiile internaţionale la care România este parte, legislaţia ONU şi legislaţia europeană cu privire la organizarea şi functionarea sindicatelor, a raporturilor dintre patronate şi salariaţi.

Pentru corectarea unei asemenea anomalii, consider că soluţia este ca organizatorii acestei audieri publice să redacteze un proiect de lege şi să facă demersuri la parlamentari pentru ca proiectul de lege să fie promovat pentru dezbatere în parlament.

Forma democratică şi în consens cu legislaţia naţională şi internaţională ar trebui să fie: „Angajatorul are obligaţia de a invita sindicatele reprezentative din unitate să participe în consiliul de administraţie sau alt organ asimilat acestuia, inclusiv în cazul administraţiei publice, la discutarea problemelor de interes profesional, economic şi social”.

Deasemenea, legea trebuie să prevadă şi o sancţiune pentru cazul în care vreun sindicat reprezentativ din unitate nu va fi invitat să participe în consiliul de administraţie sau alt organ asimilat acestuia.

Semnătura:

Despre

Grupul de Lobbyişti pentru Dialog Social Real, Sindicatul Liber „Educaţia” Galaţi prin Preşedinte, Profesor Adrian ANDRĂŞESCU, Sindicatul Liber din Învăţământ Vrancea prin Preşedinte, Profesor Emil TUDOR și Sebastian ȘOIMU, Asist. univ. la Universitatea „DANUBIUS” Galaţi, Facultatea de Comunicare şi Relaţii Internaţionale

              au deosebita onoare de a vă invita la Audierea Publică:

    „Legea Dialogului Social - O lege pentru dialog real sau pentru dictatură?”

          ce va avea loc Sâmbătă, 10 decembrie 2011, ora 10.00 în Sala Mică a Casei de Cultură a Sindicatelor din Focşani, Str. D. Cantemir nr. 1

          Scopul audierii publice este acela de a prezenta puncte de vedere cu privire la caracterul democratic sau antidemocratic al Legii dialogului social, impactul asupra activităţii sindicatelor şi a relaţiei angajator-salariaţi-reprezentanţi ai salariaţilor, identificarea poziţiilor și adoptarea poziţiei viitoare a grupului de iniţiativă privind acestă lege.

           După cum ştiţi, la data de 10 mai 2011 a fost publicată în Monitorul Oficial Legea Dialogului Social (Legea nr. 62/2011).

          Aceasta a avut un traseu fulminant. A fost anunţată oficial de premierul Emil BOC pe 7 aprilie 2011. A fost discutată în regim de urgenţă în condiţiile în care liderii sindicali nu participau la discuţii în semn de protest. A fost  trecută prin Parlament prin asumarea răspunderii sărind peste controlul de constituţionalitate cerut de 110 deputaţi.

          Legea Dialogului Social a fost promulgată fără întârziere de preşedintele Traian BĂSESCU şi publicată la 10 Mai, în Monitorul Oficial.

          Ulterior, obiecţia de neconstituţionalitate a fost respinsă prin Decizia Curții Constituționale nr. 574/2011publicată în Monitorul Oficial nr. 368 din 26 mai 2011.

          Legea Dialogului Social înlocuieşte Legea Sindicatelor, Legea Patronatelor, legislaţia privitoare la contractele colective de muncă, cea privitoare la conflictele de muncă precum şi legile de înfiinţare şi organizare ale Consiliului Economic şi Social.

          Din analiza făcută de liderii organizaţiilor, federaţiilor şi confederaţiilor sindicale, de analiştii politici şi de jurnalişti, de majoritatea organizaţiilor civile, rezultă că Legea dialogului social încalcă: libertatea de asociere în sindicate, libertatea de organizare şi de funcţionare a sindicatelor, drepturile lucrătorilor de a fi protejaţi operativ şi eficient în raporturile de muncă, drepturile omului, legislaţia europeană şi a Organizaţiei Naţiunilor Unite, acordurile şi convenţiile internaţionale semnate de România.

          Vă rugăm pe dumneavoastră (colaboratorii dumneavoastră) să vă exprimaţi opiniile prin depoziţii scrise care trebuie trimise până joi, 08 decembrie 2011 ora 14.00 pe adresa lobbydialogsocialreal@gmail.com depoziții pe care vă rugăm să le susţineţi şi oral în ziua audierii publice cu privire la următoarele aspecte:

          - asigură Legea dialogului social libertatea de organizare a sindicatelor?

          - asigură Legea dialogului social cadrul şi condiţiile de realizare a activităţii sindicatelor pentru apărarea drepturilor salariale şi profesionale ale salariaţilor?

          - asigură Legea dialogului social un dialog social real între patronate-salariaţi-sindicate-reprezentanţi ai salariaţilor?

          - respectă Legea dialogului social convenţiile internaţionale la care România este parte, legislaţia ONU şi legislaţia europeană cu privire la organizarea şi funcționarea sindicatelor, a raporturilor dintre patronate şi salariaţi?

          - având în vedere că Legea dialogului social a fost declarată  constituţională, dacă legea nu respectă totuşi drepturile şi libertăţile democratice, care sunt acele posibile  soluţii pentru pentru a se ajunge la  o lege a dialogului social cu un caracter democratic? 

           Audierea Publică este organizată cu respectarea recomandărilor şi a exigenţelor  formulate de Asociaţia Pro Democraţia, Academia de Advocacy din Timişoara şi Societatea Jurnaliştilor Profesionişti.        

          Vă mulţumim şi suntem onoraţi de prezenţa dumneavoastră la acest eveniment şi de orice sprijin pe care ni-l veţi acorda.

Grupul de Lobbyişti pentru Dialog Social Real

Adrian ANDRĂŞESCU (Galaţi) Preşedinte - Sindicatul Liber „Educaţia” Galaţi

tel. 0722.260.052 / 0754.044.828

Emil TUDOR (Focşani) Preşedinte - Sindicatul din Învăţământ Vrancea

tel. 0731.301.509

Sebastian ŞOIMU (Galaţi) Asist. univ. - Facultatea de Comunicare şi Relaţii

Internaţionale, Universitatea „DANUBIUS” Galaţi

e-mail: lobbydialogsocialreal@gmail.com

blog: http://lobbypentrudialogsocialreal.blogspot.com/