Depozitie - Oana Damian

Depozant: Oana DAMIAN

Ţinta Legii dialogului social: sindicatele din învăţământul preuniversitar

Oana DAMIAN, institutor, Colegiul Naţional „Al. Ioan Cuza” Galaţi, licenţiată în ştiinţe juridice

04.12.2011

Pentru a-mi justifica titlul acestei depoziţii pornesc de la următoarele stări de fapt:

1) Legea dialogului social a fost promovată prin asumarea răspunderii guvernului şi a fost promulgată la puţin timp după promulgarea Legii Educaţiei Naţionale.

2) Legea Educaţiei Naţionale aduce ca principală noutate pentru învăţământul preuniversitar de stat schimbarea angajatorului de la instituţia Inspectoratului Şcolar Judeţean/de sector la instituţia şcolară.

3) Sindicatele din învăţământul preuniversitar erau printre cele mai mari şi mai puternice, cu mii de membri, organizate la nivel judeţean sau tertorial.

4) În perioada 2006-2010, sindicatele din învăţământul preuniversitar au câştigat zeci de mii de procese cu statul ca urmare a nerespectării unor prevederi legale, a neaplicării Legii nr. 221/2008, a nerespectării contractelor colective de muncă.

5) Ca urmare a proceselor câştigate, datoria statului faţă de salariaţii din învăţământul preuniversitar de stat, acumulată în timp se ridică la sume uriaşe care depăşesc 1,2% din P.I.B.

„Vinovatul” pentru acumularea acestei imense datorii către o categorie importantă a populaţiei active trebuia exterminat, vinovatul fiind, bineînţeles sindicatele din învăţământul preuniversitar de stat.

„Arma” pentru exterminare este Legea dialogului social.

„Masacrul sindicatelor din învăţământul preuniversitar de stat se face chiar la începutul legii, cu art. 3 alin. (2) care prevede:

„Pentru constituirea unui sindicat este necesar un număr de 15 angajaţi din aceeaşi unitate”. Din aceeaşi unitate – subliniez.

Legea sindicatelor din 2003 (Legea nr. 54/2003) nu avea o astfel de prevedere. Sindicatele primare se puteau organiza chiar şi la nivel naţional aşa cum este în orice ţară democratică, singura condiţie fiind apartenenţa la aceeaşi profesiune sau ocupaţie ceea ce este firesc.

Prin aplicarea Legii dialogului social ar urma ca sindicatele din învăţământ, faţă de câteva mii de membri cât aveau până acum, să-şi reducă efectivele la 15-80 de membri. Un asemenea sindicat, cu până la 100 de membri nu ar mai avea puterea financiară de a-şi apăra membrii în justiţie. Ori, aici a fost durerea cea mai mare a guvernului care şi-a asumat Legea dialogului social sustrăgând-o dezbaterii din parlament.

Dar art. 3 alin. (2) din Legea dialogului social încalcă flagrant art. 40 alin. (1) din Constituţia României care prevede:

„Cetăţenii se pot asocia Liber în partide politice, în sindicate, în patronate şi în alte forme de asociere.”

Se încalcă şi art. 214 alin. (1) din Codul muncii care prevede:

„Sindicatele, federaţiile şi confederaţiile sindicale, denumite în continuare organizaţii sindicale, sunt constituite de către salariaţi pe baza dreptului de liberă asociere.

Deci, legislaţia românească, alta decât Legea dialogului social, nu prevede nici un fel de îngrădire cu privire la asocierea în sindicate.

Legislaţia internaţională este şi mai tranşantă.

Convenţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii (Nr. 87/1948) privind libertatea sindicală şi protecţia dreptului sindical adoptată de Conferinţa generală a OIM, convocată la San Francisco de către Consiliul de administraţie al Biroului internaţional al muncii care s-a reunit la 17 iunie 1948, în cea de a 31-a sesiune, semnată şi de România, la art. 2 prevede:

„Muncitorii si patronii, fara nici o deosebire , au dreptul, fara autorizatie prealabila, sa constituie organizatii la alegerea lor, precum si sa se afilieze acestor organizatii , cu singura conditie de a se conforma statutelor acestora din urma.”

Deci, muncitorii au dreptul să constituie organizaţii sindicale la alegea lor. Deci fara nici un amestec, fără nici o condiţionare.

Convenţia Europeană a Drepturilor Omului - Convenţia pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale amendată de Protocolul nr. 11 însoţită de Protocolul Adiţional şi de protocoalele nr. 4,6 şi 7, la art. 11 prevede:

„ 1. Orice persoana are dreptul la libertatea de intrunire pasnica si la libertatea de asociere, inclusiv dreptul de a constitui cu altii sindicate si de a se afilia la sindicate pentru apararea intereselor sale.

2. Exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul altor restringeri decit acelea care, prevazute de lege, constituie masuri necesare, intr-o societate democratica, pentru securitatea nationala, siguranta publica, apararea ordinii si prevenirea infractiunilor”.

Faţă de aceste prevederi, Legea dialogului social operează cu o restrângere referitoare la organizarea sindicatelor la un singur angajator. Afectează organizarea sindicatelor la mai mulţi angajatori „ securitatea nationala, siguranta publica, apararea ordinii si prevenirea infractiunilor”? Evident că Nu.

Prin urmare, Legea dialogului social NU asigură libertatea de organizare a sindicatelor, NU respectă convenţiile internaţionale la care România este parte, legislaţia ONU şi legislaţia europeană cu privire la organizarea şi functionarea sindicatelor.

În concluzie, Legea dialogului social trebuie adusă de urgenţă în consens cu legislaţia ONU şi cu legislatia comunitară prin promovarea unui proiect de lege care să o modifice. Dar cum această lege a fost declarată constituţională acest proiect de lege trebuie promovat de parlamentari. De către acei parlamentari care vor să aibă încrederea noastră la alegerile din 2012. Sindicatele trebuie să-i sensibilizeze în acest sens.

Semnătura